ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI


20171005_075344În 1994, UNESCO a inaugurat prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări.

 Ziua Mondială a Educaţiei nu omagiază doar munca profesorilor şi a dascălilor, ci reprezintă şi un prilej de conştientizare a rolului pe care educaţia în sine îl are pentru orice stat şi pentru orice generaţie.

Cu această ocazie, dna  Crăciun Daniela a avut încă de la prima oră un mesaj

adresat elevilor din clasa a II-a C şi părinţilor deopotrivă şi anume:

               “Omul nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Pentru început are loc o dezbatere despre rolul educaţiei şi al educatorului pornind de la nişte maxime. Elevii sunt invitaţi să identifice regulile pe care trebuie să le respecte, atât ei cât şi profesorii.

A urmat o discuţie despre importanţa şcolii şi a profesorului în formarea personalităţii elevilor.

Elevii clasei a II a C au realizat un semn de carte şi o scrisoare către învăţător. Nu în cele din urmă sub titlul “Un zâmbet, un copil, o carte “a avut loc o donare de carte către biblioteca şcolară.

A consemnat pentru blogul şcolii,

Prof înv.primar Crăciun Daniela

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: