DESPRE   NOI ,   LA   CEAS   ANIVERSAR … 19   ani de „I.A.B.”

                   Astăzi,   29   martie   201 9,   ne   aflăm   la   ceas   aniversar.   Cu   19   ani   în   urmă,   Şcoala   cu  clasele   I- VIII   „9   mai ”   din   cartierul   cu   acelaşi   nume   din   Ploieşti   era   botezată   cu   numele   celui  ce   avea   să   devină   mentorul   nostru   spiritual-   IOAN   ALEXANDRU   BASSARABESCU .

                   La propunerea doamnei director adjunct de la vremea aceea, doamna Chivulescu Elisabeta, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova   a aprobat ca   şcoala   noastră   să   poarte  numele   cunoscutului   scriitor,   profesor,   publicist,   om   de   cultură   şi   senator   de   Prahova .
                            Personalitatea   lui   Ioan   Alexandru   Bassarabescu   este   complexă.
                           S-a   născut   la   17/30   decembrie   1870   la   Giurgiu   şi   din   1897   a   devenit   fiu   al   Ploieştilor,  unde   va   activa   până   la   dispariţie,   pe   29   martie   1952,   găsindu-şi   odihnă   veşnică   la   cimitirul  Viişoara.
                     Scriitor   realist   cu   viziuni   moderne ,   adaptează   tehnica   naturii   moarte   în   schiţe   şi  nuvele:  „Pe   drezină”,  „Vulturii „,  „Un   dor   împlinit”;   „Un   om   în   toată   firea”,   „Moş Stan”,   „Noi  şi   vechi ” ,”Domnul   Dinică”.
A   fost   deţinător   al   următoarelor   premii   literare:   Premiul   Academiei   Române   (1908),  Premiul   Societăţii  Scriitorilor  (1926),   Premiul   Naţional   pentru proză   (1930).
Membru   fondator   al   Societăţii   Scriitorilor   Români   şi   membru   corespondent   al  Academiei   Române   din   1909,   a   fost   tradus   în   diferite   limbi   străine.
                   Profesorul    I.   A.   Bassarabescu   a   predat   cursurile   de   geografie   şi   franceză   la   Colegiul    ”Sfinţii   Petru   şi   Pavel ”   din   Ploieşti,   timp   de   patru   decenii,   îndeplinind   şi    funcţia   de   Inspector  general   al   Învăţământului   primar.
                  Omul de cultură I.   A.   Bassarabescu   a   fost   membru   fondator   al   Bibliotecii   Judeţene  ”Nicolae   Iorga ”   şi   al   Muzeului   de   Artă   Ploie şti,   iniţiator   al   primului   bust   al   lui   Ion   Luca  Caragiale.
                    Politicianul   I.   A.   Bassarabescu   a   devenit,   în   1918,  prefect   de   Prahova ,   apoi   senator  de   Prahova .
În   prezent,   misiunea   Şcolii   Gimnaziale   „I.   A. Bassarabescu ”   Ploieşti  este   realizarea  unei   educaţii   moderne ,   aliniată   exigenţelor   Uniunii   Europene,   pentru   formarea   profesională  a   elevilor   şi   a   cadrelor   didactice.
În   viziunea   noastră,   este   esenţial   ca   toţi   elevii   şcolii   să   fie   abilitaţi   cu   valori   umaniste,  să   fie   capabili   pentru   o   educaţie   permanentă, supusă   schimbării.
Rezultatele   obţinute   la   numeroasele   concursuri   şi   olimpiade   şcolare, dar   şi   la  evaluările   naţionale   confirmă   faptul   că   toate   cadrele   didactice   ale   şcolii   noastre   sunt dedicate   formării   elevilor   fără   a   uita   deviza   mentorului   nostru:
„ Nu   pierdeți   din   vedere   omenia!   Mai   ‘nainte   de   orice,   siliti-vă   să   prețuiți   omenia.  Fiți   oameni!”
A   consemnat   pentru   blogul   şcolii ,
Prof.   Matei   Andreea   Claudia

 

 

REZULTATE REMARCABILE ALE ECHIPELOR REPREZENTATIVE DE HANDBAL ALE ȘCOLII NOASTRE LA ETAPELE JUDEȚENE ALE OLIMPIADEI GIMNAZIILOR

 

                      Joi, 14.03.2018, s-a desfășurat la Breaza, în sala de sport a Liceului Teoretic “Aurel Vlaicu”, etapa județeană a Olimpiadei Gimnaziilor la disciplina sportivă- handbal feminin. La aceasta competiție a fost prezentă și echipa reprezentativă de handbal a școlii noastre care, în luna noiembrie 2018, își adjudecase titlul de campioană municipală. După două meciuri disputate în grupa B a turneului, ambele în companiei echipei gazdă, sportivele noastre, coordonate atent de pe margine de către domnul profesor, Cristescu Leonard, s-au calificat în finala mare a competitiei. La capătul unei meci aprig disputat, fetele noastre, au reusit o mare victorie învingând echipa Liceului Teoretic “Grigore Tocilescu” Mizil cu scorul de 16-15. Astfel, echipa noastră, a cucerit titlul de campioană județeană urmând a reprezenta județul Prahova, la etapa regională a Olimpiadei Gimnaziilor (2018-2019) ce se va desfășura în localitatea Târgovişte (judetul Dâmboviţa) în perioada 29-31 martie 2019. Iata componența echipei, campioană județeană în anul școlar 2018-2019: Vrabie Paula, Stan Daria – portari, Profirescu Carla, Grădișteanu Daria, Pîrvulescu Bianca, Zafiris Medeea, Mihai Miruna, Rădulescu Bianca, Popescu Bianca, Dumitru Melania. – coordonator prof. Cristescu Leonard.

             O săptamână mai târziu, în data de 21.03.2019, a avut loc în sala de sport a Școlii Gimnaziale “Grigore Moisil” Ploiești, etapa județeană a Olimpiadei Gimnaziilor la disciplina sportivă – handbal masculin. Echipa reprezentativă de handbal baieți a școlii noastre a participat și ea la acestea competiție din postura de campioană a municipiului Ploiești. Într-o formulă foarte tânără și de viitor, echipa coordonată de către domnul profesor Iordache Alexandru, a pierdut un singur joc în grupa A a turneului, în compania echipei reprezentative a Liceului Teoretic “Grigore Tocilescu” Mizil, o echipă extrem de valoroasă care, de altfel, a devenit campioana județeană. La finalul competiției, reprezentativa noastră a ocupat locul III învingând în finala mică, echipa Școlii Gimnaziale sat Buda, comuna Rîfov. Echipa reprezentativă de handbal masculin a școlii noastre a avut următoarea componență: Ștefan Denis-Andrei, Voicu Damian – portari, Dinu Fabian-Florin, Enescu Rareș-Theodor, Răducanu Iulian-Mihai, Ion Eric, Ion-Iliescu Marian, Ciupitu Robert -Orlando, Crăciun Mihai-Octavian-Alexandru, Moise Iustin-Daniel, Pârlog Sabin-Ionut – coordonator prof. Iordache Alexandru.

            Felicitări fetelor noastre și mult succes la etapa regională a Gimnaziadei! Felicitări băieților nostri și mult succes pe viitor!

             P.S. Vineri, 29.03.2019, în sala de sport a școlii noastre, va avea loc etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la disciplina sportivă –minihandbal mixt – învățământ primar. Mult succes “piticilor noștri”, componenți ai echipei reprezentative a școlii noastre, coordonați de către doamna profesor Vasilescu Georgeta!

A consemnat pentru blogul școlii

Prof. Iordache Alexandru, martor la cele două competiții

Situația statistică privind participarea și rezultatele obținute la simularea examenului de Evaluare Națională – martie 2019

Rădăcini tinere pentru viitor

Sub sloganul „Rădăcini tinere pentru viitor”, astăzi s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială „I.A.Bassarabescu” din Ploieşti Ziua porţilor deschise. Evenimentul a avut ca scop familiarizarea viitorilor şcolari din clasa pregătitoare, dar şi a părinţilor acestora cu sălile de clasă şi cadrele didactice ce îşi vor aştepta din toamnă noii elevi: Antonescu Mihaela, Constantin Evelina, Cucu Anişoara, Gheorghe Sanda.
În timp ce copiii au desfăşurat câteva activităţi practice alături de viitoarele doamne învăţătoare ce vor prelua clasele pregătitoare în septembrie, părinţii au fost interesaţi de dotările sălilor de clasă, de oferta educaţională a şcolii, de documentele necesare înscrierii la şcoală.
De asemenea, părinţii au aflat că la clasa pregătitoare începe formarea abilităţilor şi dezvoltarea atitudinilor pentru viaţă, a unui stil de viaţă sănătos, a unor atitudini de respect pentru sine şi pentru ceilalţi. În plus, evaluarea are ca scop urmărirea progresului fiecărui copil pentru a putea stimula, îmbunătăţi sau dezvolta cunoştinţele, abilităţile şi aptitudinile acestuia.
Pragul şcolii noastre a fost trecut astăzi de peste 100 de copii alături de părinţii lor. Veseli, spontani, curioşi sau timizi, viitorii şcolari au primit câte un ecuson „Elev pentru o zi”, şi-au imprimat palmele pe crengile „copacului viitorului”, au lipit fluturaşi, au colorat şi s-au bucurat de câteva ore pline de bună dispoziţie. La finalul activităţilor, copiii s-au lăsat cu greu duşi acasă, fiind convinşi doar de gândul revenirii.


A consemnat pentru blogul şcolii,
Prof. Matei Andreea Claudia

Condiții specifice privind înscrierea în clasa pregătitoare – faza a doua , etapa I

Clik pe linkul de mai jos pentru a vizualiza codițiile specifice de departajare necesare pentru înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care nu au domiciliul în circumscipția școlii și optează în faza a doua, etapa I, pentru înscrierea pe locuri disponibile ( art. 10)