NAȘTEREA DOMNULUI

6

Elevii claselor a IV-a A si a IV- a D au susținut în 20 decembrie 2016 un recital de colinde pe scena organizată de Primaria Municipiului Ploiești. Îndrumați cu atenție și afecțiune de către doamnele învățătoare Alexandrescu Valentina și Neagoe Raluca, copiii au cântat din suflet sărbătorind nașterea Mântuitorului.

Părinții au privit cu încântare și emoție și au imortalizat momentele plăcute.

Urăm un călduros LA MULȚI ANI! tuturor cadrelor didactice, părinților, bunicilor și elevilor.

Nașterea Domnului

dav

În cadrul Comisiei Diriginților din școala noastră s-a desfășurat lecția deschisă cu titlul  ” Nașterea Domnului „. Doamna dirigintă, Cocei Alina și-a propus ca obiective cunoașterea sărbătorilor creștine, respectarea tradițiilor și obiceiurilor specifice sărbătorilor de iarnă, etc.

Lecția s-a desfășurat interactiv, elevii au prezentat informații despre tradițiile și obiceiurile legate de Nașterea Domnului. Au interpretat sceneta ” Nu-l putem vedea pe Iisus ” . De asemeni au interpretat  colinde  și au transmis bucuria Sărbătorilor Sfinte de  Crăciunului.

Felicitări doamnei diriginte și elevilor clasei a VII-a C.

ZILELE BASSARABESCU 2015

bassarabescurita-bdulescuDevenită o tradiție, manifestarea intitulată „Zilele Bassarabescu” se desfășoară în fiecare an, în ultima săptămână de școală din primul semestru. Se  celebrează în acest fel, an de an, nașterea mentorului nostru spiritual,  Ioan Alexandru  Bassarabescu .

 

Programul Zilelor Bassarabescu

14 – 18 decembrie 2015

 

14 decembrie 2015

      „ Scriitorul este cetățean al lumii ” – Chivulescu Elisabeta – ora 11.00
       Scenetă „ Sâmburele ” de I.A.Bassarabescu – Matei Andreea – ora 11.30

 

15 decembrie 2015

        „ Talentul un dar de preț ” – Ghițulescu Ramona și diriginții – ora 17.30

 

16 decembrie 2015

      Campania națională „Mănâncă sănătos! Mic dejun cu miere” cu tema „Dezvoltare durabilă, responsabilizare socială și protecția mediului”Vișan Roxana – ora 10.30
     Dantele de la A la Z ” – Zahiu Emilia – ora 16.30
     Colinde de Crăciun – Ghițulescu Ramona și Ilina Virginia  – ora 17.30

17 decembrie 2015

       Expoziție de desene inspirate din creația lui I.A.Bassarabescu
      „ Și eu pot fi Moș Crăciun” – acțiune de voluntariat la orfelinatul din Sinaia –
        Canache Georgiana,   Manta Nicoleta, Constantin Evelina, Ghițulescu Ramona  – ora 08.00
       „ Deschide ușa creștine ” – serbare – Cocei Alina – ora 12.30
       „ Tombola jucăriilor”  – Canache Georgiana, Ilina Virginia și reprezentanți ai Consiliului Elevilor – ora 12.30
      Lectură – Ungureanu Ion – ora 14.30

18 decembrie 2015

       Revista „ Anuarul creativ” – Chivulescu Elisabeta – ora 11.00
       Revista „ Studia ”  – Stan Miruna  – ora 11.00
       „Carnavalul eroilor din povești”  – ora 15.30

Pentru varianta pdf a programului clik pe link-ul de mai jos

Program Zilele Bassarabescu

Zilele Bassarabescu – ziua a cincea

WP_20141219_090S-au încheiat azi, 19 decembrie, într-un chip apoteotic, cu Festivalul de Colinde “ZILELE BASSARABESCU” 2014. Am spus apoteotic, deoarece la realizarea acestui eveniment s-a    implicat, întreaga suflare a școlii, a fost un alt mod de a ne lua rămas bun,  până la anul!

Cuvintele sunt inutile, să lăsăm imaginile să vorbească!

Mulțumim sponsorului care a dorit anonimatul!

 P1290124P1290126P1290127P1290129P1290136P1290140P1290128P1290136P1290144P1290157P1290156P1290164P1290160P1290163P1290168P1290169P1290170P1290173P1290118P1290119P1290120P1290123WP_20141219_003WP_20141219_069WP_20141219_004WP_20141219_005WP_20141219_013WP_20141219_031WP_20141219_041WP_20141219_043WP_20141219_046WP_20141219_050WP_20141219_051WP_20141219_063WP_20141219_075WP_20141219_077WP_20141219_075WP_20141219_083

                                                                       A consemnat pentru blogul școlii

                                                                                       prof. Elisabeta Chivulescu

WP_20141219_092

Am împodobit bradul!

snowSanta-hide-treePe 15 decembrie 2014, Primăria municipiului Ploieşti a întregit programul organizat cu prilejul Sărbătorilor de iarnă prin punerea la dispoziţia şcolilor ploieştene a unui număr de 20 de brăduţi, naturali,  în ghivece,  aşezaţi în zona pasajului pietonal din faţa teatrului „Toma Caragiu”.

Astfel, un grup de 26 de elevi ai şcolii noastre, din clasa a VI-a A, veseli şi plini de voie bună au participat la împodobirea unui brad cu ornamente aduse de ei. Totodată elevii au intrepretat şi câteva colinde pentru a adăuga un plus de magie evenimentului.

Bradul împodobit şi marcat cu numele şcolii va rămâne în zona pasajului pietonal pe toată perioada Sărbătorilor de iarnă, urmând ca apoi să fie depozitat la Serviciul de Gospodărire Urbană până în primăvară, când va fi replantat în curtea şcolii.

Abia aşteptăm ca brăduţul nostru să-şi înceapă ascensiunea pe verticală sub privirile copiilor din şcoala noastră!

20141215_12324920141215_12275320141215_12294620141215_123110
A consemnat pentru blogul şcolii,

Prof. Andreea Matei

Zilele Bassarabescu 2014

 

bassarabescurita-bdulescu

Devenită o tradiție, manifestarea intitulată „Zilele Bassarabescu” se desfășoară în fiecare an, în ultima săptămână de școală din primul semestru.   Anul acesta între 15 –19  decembrie.    Se  celebrează în acest fel, an de an, nașterea mentorului nostru spiritual,  Ioan Alexandru  Bassarabescu .

Programul Zilelor Bassarabescu

15 – 19 Decembrie 2014

15 Decembrie 2014

  • Sugestii plastice realizate în urma parcurgerii unor fragmente din opera scriitorului I.A. Bassarabescu – prof. Tonsciuc Luminita – lucrările elevilor expuse pe toată durata programului
  • Ora 11 Audiţie „Muzica veacurilor”,  piese muzicale la modă, de pe  vremea  lui  I.A. Bassarabescu  clasa a VI-a D – prof. Chivulescu Elisabeta,  bibl.Matei Florentina,  prof Plăiaşu Corina
  • Dramatizare, concurs, desene, PPT  „Cu şi despre Bassarabescu” – clasele    a IV-a A,B,C

16 Decembrie 2014

  • Ora 1120  „Pe urmele lui I.A.Bassarabescu „– prezentare realizată de director Georgescu Angelica cu elevii clasei a VII-a A
  • ,,Vi-l prezentăm pe I.A.Bassarabescu” – concurs de portofolii literare ale claselor a III-a A, D  înv. Oancea Elena şi Sladariu Aura
  • Ghiţulescu Ramona şi Ilina Virginia prezintă „Urmaşii lui Bassarabescu” scurtă trecere în revistă a activităţilor umanitare desfăşurate cu elevii şcolii.

17 Decembrie 2014

  • Ora 10 00   Vizită la Sala Bassarabescu – Muzeul de istorie – clasele a VII-a A, VII-a B, VI-a A, VII-a D  şi V-a B prof. diriginti Oprea Cristina, Canache Georgiana, Matei Andreea, Manta Nicoleta, Mănescu Veronica .
  • Depunere de coroane la monumentul lui I.A.Bassarabescu din incinta şcolii .
  • 11 30 –  Clubul de lectură    ” Spicuiri bassarabesciene ”   în tălmăcirea elevilor claselor a VII-a D ,  a VI-a C prof. Chivulescu Elisabeta şi  bibl. Matei Florentina

18 Decembrie 2014

  • Ora 9 –  ” Creştini dornici de a încreştina ”  – 6 profesori devin naşii a 6 copii nebotezaţi încă- la Biserica Sf. Atanasie şi Chiril Ploieşti- prof.Ghiţulescu Ramona
  • Ora 11  – Lansarea ,, Anuarului Creativ al elevilor” 
  • Traduceri în limba engleză din opera scriitorului I.A. Bassarabescu – prof. Pleşoianu Haricleia

19 Decembrie 2014

  • Ora 10 00    – Concertul colindelor – concurs de interpretare pe clase

Zilele Bassarabescu 2014