Înscriere clasa pregătitoare 2019-2020

Program înscriere clasa pregătitoare 2019-2020

DEPUNEREA DOSARELOR LA SECRETARIAT se face în perioada 4 martie 2019 – 22 martie 2019 de luni până vineri în intervalul orar 8.00-18.00.

ZIUA PORȚILOR DESCHISE 2 martie 2019, 10.00-13.00

În anul școlar 2019-2020 unitatea noastră are:

  • 4 clase pregătitoare
  • 100 locuri disponibile

Unitatea nu poate asugura afterschool.

ACTE NECESARE ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE:

  • dosar plastic
  • certificat naștere copil – copie + original
  • carte identitate părinți – copie + original
  • adeverința de vaccinări de la medicul de familie
  • raportul de expertiză eliberat de C.J.R.A.E. pentru copiii care împlinesc 6 ani după 1 septembrie 2019

TELVERDE 0800816244 INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN PRAHOVA

Înscrierea copiilor în învățământul primar

METODOLOGIE DE ÎNSCRIERE A COPIILOR
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
pentru anul școlar 2016-2017

Cap. I Dispoziții generale
Art. 1.
–  În conformitate cu prevederile Legii educației naționale  nr. 1/2011, cu modificările  și  completările  ulterioare,  învățământul  primar  cuprinde  clasa  pregătitoare și clasele I-IV.
Art. 2. – (1) Învățământul primar este învățământ obligatoriu.
(2)  Numărul  de  locuri  care  se  alocă,  prin  cifra  de  școlarizare,  pentru  clasa  pregătitoare, în învățământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care  au  împlinit  vârsta  pentru  a  începe  învățământul  primar,  asigurând  astfel  fiecărui  copil un loc.
(3)  Inspectoratele  școlare  vor  soluționa  orice  situație  legată  de  înscrierea  în  învățământul primar în interesul educațional al elevului și în limitele legii.
Art. 3. –  (1) Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2016-2017 se face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(2)  În  sensul  prezentei  metodologii,  prin  părinți  se  înțelege  inclusiv  tutori  legal instituiți sau reprezentanți legali.
(3) În sensul prezentei metodologii, prin domiciliu se înțelege inclusiv reședință.
Art. 4. –  (1) Fiecare locuință este arondată unei unități  de învățământ aflată în  proximitatea  sa,  numită  în  continuare  școala  de  circumscripție.  Totalitatea  străzilor arondate  unității  de  învățământ  formează  circumscripția  școlară  a  unității  de  învățământ respective.
(2)  În  vederea  înscrierii  în  clasa  pregătitoare  a  tuturor  copiilor  care  au  vârsta  corespunzătoare,  inspectoratele  școlare  județene  (ISJ)  și  Inspectoratul  Școlar  al  Municipiului București (ISMB) iau în considerare propunerile conducerilor unităților
de  învățământ  referitoare  la  numărul  de  clase  pregătitoare  rezultate  în  urma  recensământului copiilor realizat, pentru fiecare circumscripție școlară, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale.
(3) Numărul de clase pregătitoare cuprins în planul de școlarizare alocat de ISJ/ISMB  fiecărei  unități  de  învățământ  ține  cont  de  capacitatea  de  cuprindere  a  acesteia, determinată  de  numărul  sălilor  de  clasă  în  care  poate  fi  organizat,  în  mod corespunzător, procesul de învățământ la clasa pregătitoare, dar  și la celelalte clase ale școlii, și de obligativitatea cuprinderii în unitatea de învățământ a tuturor copiilor din circumscripția  școlară. La alocarea numărului de clase pregătitoare se  ține cont de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, de
arondarea  străzilor  la  unitățile  de  învățământ  sau  de  cea  mai  bună  oportunitate educațională identificată.
(4) În situația în care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în  clasa  pregătitoare   a  tuturor  copiilor  din  circumscrip ția  școlară  stabilită  în  anul școlar  anterior,  precum  și  în  alte  situații  justificate,  ISJ  și  ISMB  pot  decide reconfigurarea circumscripțiilor  școlare astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare.
(5)  Circumscripțiile  școlare,  planul  de  școlarizare,  respectiv  numărul  de  clase pregătitoare alocate, sunt afișate la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia,  dacă  există,  și  pe  site-ul  inspectoratului  școlar,  conform  Calendarului înscrierii în învățământul  primar pentru anul școlar 2016-2017, prevăzut în anexa nr.1 la ordin (calendarul înscrierii), pentru informarea părinților și a publicului interesat.
(6) Pentru informarea părinților și a publicului interesat și pentru a permite părinților luarea unor decizii în cunoștință de cauză privitoare la opțiunea pentru o unitate de învățământ sau alta, fiecare unitate de învățământ va pune la dispoziție și informații referitoare la locul de desfășurare a activității corespunzătoare clasei pregătitoare (în spațiul  școlii sau al unei grădinițe), la posibilitatea organizării programului „Școala după școală”, la organizarea și dotarea spațiului școlar etc.
(7)  În  localitățile  în  care  funcționează  unități  de  învățământ  teologic/confesional, precum  și  unități  de  învățământ  cu  profil  pedagogic  care  școlarizează  nivelul  de învățământ primar, inspectoratele școlare decid dacă acestor unități li se alocă sau nu circumscripție școlară.
(8)  În  cazul  în  care  unităților  de  învățământ  menționate  la a lin. (7)  li  se  alocă circumscripție școlară, procedura de înscriere în clasa pregătitoare este cea prevăzută la cap. V, VI și VII.
(9)  În  cazul  în  care  unităților  de  învățământ  menționate  la  alin.  (7)  nu  li  se  alocă circumscripție școlară, procedura de înscriere în clasa pregătitoare este cea prevăzută la cap. XI pentru unitățile de învățământ particular.


Cap. II Condiții de înscriere în învățământul primar
Art. 5.
–  (1) Părinții, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2016 inclusiv, au obligația de a  înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii.
(2)  Inspectoratele  școlare  și  unitățile  de  învățământ  au  obligația  de  a  asigura permanent  informarea  și  consilierea  părinților  referitor  la  prevederile  legii  și  ale prezentei metodologii în ceea ce privește înscrierea copiilor în învățământul primar. Persoanele care răspund la întrebările/solicitările părinților au obligația de a cunoaște aceste prevederi, precum  și opțiunile pe  care le au părinții privind alegerea unității 
de învățământ în care își pot înscrie copiii  și trebuie să poată oferi detalii referitoare la  conținutul  activităților  educaționale  care  se  desfășoară  în  clasa  pregătitoare,  la abordarea didactică, la organizarea programului  școlar etc. Consilierea se face având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.
Art.  6.  –  (1)  Părinții  ai  căror  copii  împlinesc  vârsta  de  6  ani  în  perioada  1 septembrie  –  31  decembrie  2016  inclusiv,  pot  să-și  înscrie  copiii  în  învățământul primar  în  clasa  pregătitoare,  dacă  dezvoltarea  lor  psihosomatică  este corespunzătoare.
(2) Înscrierea copiilor menționați la alin. (1) în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă  a  părinților,  dacă  evaluarea  dezvoltării  psihosomatice  a  acestora,  făcută  de specialiști,  atestă  pregătirea  copiilor  pentru  parcurgerea  cu  succes  a  clasei pregătitoare.
(3)  Părinții  copiilor  care  împlinesc  vârsta  de  6  ani  în  perioada  1  septembrie  –  31 decembrie  2016  inclusiv,  care  nu  optează  pentru  înscrierea  copiilor  în  clasa pregătitoare în anul  școlar 2016-2017, sau ai celor pentru care evaluarea menționată la alin. (2) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare își vor înscrie copiii la grădiniță, în grupa mare.
(4)  În  cazul  în  care  există  solicitări  de  înscriere  în  clasa  pregătitoare  a  copiilor  care împlinesc 6 ani după  data de 31 decembrie  2016, inspectoratele  școlare/unitățile de
învățământ  vor  consilia  părinții  privind  nevoia  de  a  lua  decizii în  interesul educațional al copilului  și îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în urma  evaluării  dezvoltării  psihosomatice  care  să  ateste  pregătirea  copilului  pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. În cazul în care rezultatul evaluării arată că  dezvoltarea  psihosomatică  nu  poate  asigura  parcurgerea  cu  succes  a  clasei pregătitoare,  copiii  vor  fi  înscriși  în  grupa  mare  din  învățământul  preșcolar. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
Art. 7. –  (1) Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor, menționată la art. 6 alin.  (2),  se  efectuează  sub  coordonarea  Centrului  județean  de  resurse  și  asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse  și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE),  în  perioada  prevăzută  de  calendarul  înscrierii  în  clasa pregătitoare.
(2)  În  evaluarea  dezvoltării  psihosomatice  a  copiilor  va  fi  implicat  personalul  de specialitate  al  CJRAE/CMBRAE,  personal  de  specialitate  din  alte  instituții/unități, precum și medici școlari sau medici de familie, acolo unde este necesar.
(3)  Comisia  județeană/a  municipiului  București  de  înscriere  a  copiilor  în învățământul  primar,  denumită  în  continuare  comisia  județeană/a  municipiului București, poate decide organizarea evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor atât la  sediul  CJRAE/CMBRAE,  cât  și  în  diferite  zone  ale  județului/municipiului București, cu prioritate în grădinițe, pentru a facilita accesul părinților și al copiilor la această evaluare.

(4) Părinții copiilor menționați la art. 6 alin. (1) și (4) vor depune la CJRAE/CMBRAE o cerere tip în care solicită evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului. În situația în  care  comisia  județeană/a  municipiului  București  decide  organizarea  evaluării dezvoltării  psihosomatice  a  copiilor  și  în  alte  zone  ale  județului/municipiului București,  conform  alin.  (3),  depunerea  cererilor  se  poate  face  și  la  sediul unităților/instituțiilor în care se va realiza evaluarea.
(5) Perioada de desfășurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum și adresele unităților/instituțiilor  la  care  se  desfășoară  evaluarea  sunt  stabilite  de  comisia județeană/a municipiului București  și sunt afișate la toate unitățile de învățământ  și pe  site-ul  ISJ/ISMB.  Activitatea  de  evaluare  a  dezvoltării  psihosomatice  va  fi planificată  în  intervalul  orar  10,00-18,00,  astfel  încât  programul  de  desfășurare  să  sprijine accesul părinților la serviciile de evaluare.
(6)  La  încheierea  evaluării  dezvoltării  psihosomatice  a  fiecărui  copil,  rezultatul evaluării  este  comunicat,  în  scris,  părintelui  care  a  solicitat  evaluarea.  Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
(7)  Rezultatul  evaluărilor  dezvoltării  psihosomatice  a  copiilor  din  jude ț/municipiul București  este  înscris  într-un  proces-verbal,  semnat  de  specialiștii  care  au  efectuat evaluarea.  CJRAE/CMBRAE  transmite  procesul-verbal  comisiei  județene/a
municipiului București, care asigură păstrarea sa la dosarul comisiei.
Art.  8.  –  În  clasa  pregătitoare  din  învățământul  special  sunt  înscriși  copii  cu cerințe  educaționale  speciale,  care  împlinesc  vârsta  de  8  ani  până  la  data  începerii anului  școlar. La solicitarea scrisă a părinților, pot fi înscriși în clasa pregătitoare  și copii  cu  cerințe  educaționale  speciale  cu  vârste  cuprinse  între  6  și  8  ani  la  data  începerii anului școlar.


Cap. III Alegerea unității de învățământ la care va fi înscris copilul
Art. 9.  –  (1) Toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție vor fi înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată.
(2) Pe locurile libere, se înscriu  și, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte  circumscripții  școlare,  inclusiv  din  alte  localități,  în  conformitate  cu  solicitările părinților și cu prevederile prezentei metodologii.
(3) În sensul prezentei  metodologii, numărul locurilor libere la clasa pregătitoare este stabilit  ca  diferență  între  numărul  de  locuri  alocate  pentru  clasa  pregătitoare  și numărul  de  copii  din  circumscripție  care  trebuie  înscriși  la  acel  nivel  de  clasă.  De exemplu,  dacă  în  circumscripția  școlară  a  unei  unități  de  învățământ  există  40  de copii  care  trebuie  înscriși  la  clasa  pregătitoare,  iar  școala  a  primit  prin  planul  de școlarizare 50 de locuri la clasa pregătitoare, numărul de locuri libere este de 10 (50-40).

Art. 10. –  (1)  În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de  înscriere  primite  de  la  părinți  al  căror  domiciliu  se  află  în  afara  circumscripției școlare  este  mai  mare  decât  numărul  de  locuri  libere  definit  conform  art.  9,  vor  fi aplicate  criterii  de  departajare  generale  și  specifice,  stabilite  în  conformitate  cu prevederile prezentei metodologii.
(2)  Criteriile  generale  de  departajare  care  se  aplică  în  situația  prevăzută  la  alin.  (1) sunt următoarele:
a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b)  existența  unui  document  care  dovedește  că  este  orfan  de  ambii  părinți.  Situația copilului  care  provine  de  la  o  casă  de  copii/un  centru  de  plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
d)  existența  unui  frate/a  unei  surori  înmatriculat/înmatriculate  în  unitatea  de învățământ respectivă.
(3)  În  cazul  în  care  numărul  cererilor  de  înscriere  primite  de  la  părinți  din  afara circumscripției  școlare  este  mai  mare  decât  numărul  de  locuri  libere,  repartizarea copiilor  se  face  în  ordinea  descrescătoare  a  numărului  de  criterii  generale  de
departajare  cumulate  de  către  fiecare  copil:  se  repartizează  la  început  copiii  care îndeplinesc 3 dintre criteriile menționate la alin. (2), apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menționate la alin. (2). La stabilirea numărului maxim de criterii generale de departajare pe care le poate îndeplini un copil s-a ținut seama de faptul că un copil poate îndeplini cel mult  3  criterii  generale,  întrucât  criteriul  menționat  la  alin.  (2),  lit.b)  nu  poate  fi îndeplinit simultan cu criteriul menționat la alin. (2), lit.c).
(4) În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr de  criterii  generale  de  departajare,  ordinea  de  prioritate  a  criteriilor  este  cea menționată la alin. (2).
(5) Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și  se  aplică  în  situația  prevăzută  la  alin.  (1),  după  aplicarea  criteriilor  generale menționate la alin. (2). Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va indica documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere.
(6) Criteriile specifice de departajare menționate la alin. (5) nu pot fi discriminatorii, în  conformitate  cu  prevederile  Ordonanței  Guvernului  nr.  137/2000  privind prevenirea  și  sancționarea  tuturor  formelor  de  discriminare,  republicată,  cu modificările și completările ulterioare, și trebuie să țină cont de faptul că toți copiii au drepturi egale de acces la educație, indiferent de condiția socială  și materială, de  sex, rasă, naționalitate, confesiune.
(7)  Criteriile  specifice  menționate  la  alin.  (5)  nu  pot  include  existența  unor  liste  de preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă spiritul și litera prezentei metodologii.

CALENDARUL ÎNSCRIERII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
pentru anul școlar 2016-2017

DATA  LIMITĂ / PERIOADA

EVENIMENTUL

 Pregătirea înscrierii în învățământul primar

22 februarie 2016

Afișarea  circumscripțiilor  școlare  și  a  planului  de școlarizare  propus,  respectiv  numărul  de  clase pregătitoare  alocate,  la  fiecare  unitate  de învățământ, inclusiv pe  site-ul acesteia,  dacă  există, și pe site-ul inspectoratului școlar.
Afișarea,  la sediul  fiecărei unități de  învățământ  și pe  site-ul  acesteia,  dacă  există,  sau  pe  site-ul
inspectoratului  școlar,  pentru  unitățile  de învățământ care nu au site propriu, a informațiilor care  permit  părinților  să  cunoască  activitatea specifică  clasei  pregătitoare  din  cadrul  unității, cum  ar  fi:  posibilitatea  organizării  procesului  de învățământ  în  cadrul  unei  grădinițe  aflate  în structura  școlii  sau  în  consorțiu  cu  școala, posibilitatea  organizării  programului  Școala  după școală, fotografii ale spațiului  în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare.

22 februarie 2016

Afișarea  programului  de  evaluare  a  dezvoltării psihosomatice  a  copiilor  solicitată  de  părinți,  în conformitate  cu  prevederile  din    Metodologia  de înscrierea  copiilor  în  învățământul  primar  pentru anul  școlar  2016-2017,  prevăzută  în  anexa  nr.  2  la ordin.
Afișarea  unităților/instituțiilor  în  care  se  realizează evaluarea  dezvoltării  psihosomatice  a  copiilor solicitată  de  părinți,  în conformitate  cu  prevederile  din   Metodologia  de  înscriere  a copiilor  în învățământul  primar  pentru  anul  școlar  2016-2017 prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.

22 februarie 2016

Anunțarea,  prin  afișare  la  sediul  unității  de învățământ,  a  criteriilor  specifice  de  departajare elaborate  de  unitățile  de  învățământ,  în  urma
consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali –  sindicate,  consiliu  reprezentativ  al  părinților  -avizate, din punctul  de vedere al legalității, de către consilierul  juridic  și  aprobate  în  consiliul  de
administrație al unității de învățământ.
Anunțarea,  prin  afișare  la  sediul  unității  de învățământ,  a  listei  documentelor  care  să dovedească  îndeplinirea  criteriilor  specifice  de
departajare.

24  februarie  –  3martie 2016

 

Organizarea, în fiecare unitate de învățământ în care se desfășoară  activitate  specifică  clasei pregătitoare, a unei  „Zile a  porților deschise”, zi  în  care  părinții, copiii  și  alte  persoane  interesate  pot  vizita  spațiile dedicate  activităților  claselor  pregătitoare  și  pot purta  discuții  cu  personalul  unității  de  învățământ implicat în această activitate.

22  februarie  –  4 martie 2016

Organizarea,  în unitățile de  învățământ preșcolar,  a întâlnirilor  pentru  informarea  și  consilierea părinților copiilor din grădiniță  care vor fi cuprinși, în anul școlar 2016 – 2017, în învățământul primar.

23  februarie  –  16 martie 2016

Realizarea  evaluării  nivelului  de  dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia  de înscrierea  copiilor  în  învățământul  primar  pentru  anul  școlar  2016-2017,  prevăzută  în  anexa  nr.  2  la
ordin, prevede această evaluare.

23  februarie  –  17 martie 2016

Comunicarea  rezultatului  evaluării  dezvoltării psihosomatice a copilului,  în scris, părintelui care a
solicitat evaluarea.

17 martie 2016

Transmiterea  de către  centrele județene de resurse și asistență  educațională/Centrul  Municipiului București  de  Resurse  și  Asistență  Educațională  a procesului-verbal  în  care  este  înscris  rezultatul evaluării  dezvoltării  psihosomatice  a  copiilor  din județ/municipiul  București,  către  comisia județeană/a  municipiului  București  de  înscriere  a  copiilor  în  învățământul  primar  (comisia
județeană/a municipiului București).

Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere în clasa pregătitoare

22 februarie 2016  Afișarea,  la  sediul  unității  de  învățământ  și  al inspectoratului  școlar  și  pe  site-ul  acestora,  a programului  de  completare  a  cererilor  tip  de înscriere în învățământul primar.

9  februarie  –  18 martie 2016

Completarea  de către părinți, online sau la unitatea de  învățământ  la  care  solicită  înscrierea  copiilor,  a cererilor-tip  de  înscriere.  Validarea  cererilor-tip  de înscriere  la  unitatea  de  învățământ  la  care  solicită înscrierea  copiilor,  zilnic,  în  intervalul  orar  8,00-18,00 (luni-vineri), respectiv 9,00-13,00 (sâmbăta).
Depunerea  și  validarea  cererilor-tip  de  înscriere  de către părinții care solicită înscrierea copiilor la școala  specială.

Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare

21 martie 2016 Procesarea, de către comisia națională  de înscriere a copiilor în învățământul primar (Comisia națională), a  cererilor-tip  de  înscriere,  cu  ajutorul  aplicației informatice  și  repartizarea  la  școala  de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.

22 – 24 martie 2016 

Procesarea,  la  nivelul  unităților  de  învățământ,  pe baza informațiilor din cererile-tip de  înscriere  și din  documentele depuse de părinți, a cererilor părinților care  solicită  înscrierea  la  o  altă  unitate  de învățământ  decât  școala  de  circumscripție,  pe locurile  rămase  libere.  Admiterea  sau  respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de  înscriere din unitățile  de  învățământ,  prin  aplicarea  criteriilor
generale  și  specifice  de  departajare  și  validarea  de către  consiliul  de  administrație  al  unității  de învățământ  a  listei  candidaților  admiși  în  această 
fază.
Marcarea,  în  aplicația  informatică,  a  cererilor  –  tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază.

25 martie 2016 

Procesarea  de către Comisia națională a cererilor-tip de  înscriere,  cu  ajutorul  aplicației  informatice  și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altăunitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși  din lipsă  de locuri și care au exprimat  în această  fază  opțiunea pentru  înscrierea  în școala de circumscripție.

25– 26 martie 2016

Afișarea  în  unitățile  de  învățământ  și  pe  site-ul inspectoratului  școlar  și al  unităților de  învățământ a  candidaților  înmatriculați,  a  numărului  de  locuri rămase  libere  și  a  listei  copiilor  neînscriși  după
prima etapă.

A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare

29 martie 2016  Comunicarea,  prin afișare la unitățile de  învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare  a  copiilor  pe  locurile  disponibile, elaborată de inspectoratul școlar.
Informarea  Ministerului  Educației  Naționale  și Cercetării  Științifice  de  către  comisia  județeană/a municipiului  București,  cu  privire  la  procedura specifică  de  repartizare  a  copiilor  pe  locurile
disponibile, în etapa a doua.

30  martie  –  08  aprilie
2016

Depunerea  cererii-tip  de  înscriere  la  secretariatul unității de  învățământ  aflate pe prima poziție dintre cele trei  opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către  părinții  copiilor  care  nu  au  fost  cuprinși  în nicio unitate de  învățământ  în etapa anterioară  sau care nu au participat la prima etapă.
Validarea  cererilor-tip  de  înscriere  la  unitatea  de învățământ  aflată  pe  prima  poziție  în  opțiunile privind înscrierea copiilor.

11 -15 aprilie 2016 

Procesarea,  la  nivelul  unităților  de  învățământ,  a cererilor-tip de  înscriere depuse de părinți, aplicând
procedura  specifică  elaborată  de  inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.
Completarea,  în  aplicația  informatică,  a  datelor  din cererile  –  tip de  înscriere pentru candidații admiși în această etapă.

15 aprilie 2016 

Afișarea  la  fiecare  unitate  de  învățământ  a  listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

19 – 22 aprilie 2016 

Centralizarea  și  soluționarea  de  către  inspectoratul școlar  a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.
Soluționarea  de  către inspectoratul  școlar  a  oricărei alte situații referitoare la  înscrierea  în  învățământul primar,  având  în  vedere,  cu  prioritate,  interesul educațional al copilului.